Xiaomi, al patrulea mare producător de smartphone-uri, a debutat luni la bursa de la Hong Kong, iar acțiunile au scăzut cu aproape 6% la pre-tranzacționare, revenindu-și apoi. Xiaomi este evaluată la 54 miliarde dolari, mult sub cele mai optimiste prognoze care indicau chiar și 100 miliarde dolari. Compania a livat 28 de milioane de smartphone-uri trimestrul trecut.
Xiaomi era evaluată la 45 miliarde dolari în 2014, compania și-a tot crescut business-ul, iar în primăvară se vorbea de o valoare de 70-100 miliarde dolari. Compania a devenit numărul 1 pe piața în India, în Europa se concentrează pe Spania și Rusia, iar în China a pierdut teren în fața rivalilor care vin cu telefoane mai ieftine.
Debutul la bursa de la Hong Kong vine într-o perioadă tulbure în care3 China și SUa sunt la începutul a ceea ce pare a fi un război comercial. În plus, strict legate de Xiaomi, analiștii se întreabă dacă grupul înființat acum opt ani își poate crește marja de profit, în condițiile în care nu are un model ”flagship” cu marjă ridicată de profit.
Datele IDC arată că Xiaomi a livrat 28 de milioane de smartphone-uri în primele trei luni din an, ceea ce înseamnă 8% din piața mondială. Samsung are 23%, Apple are aproape 16%, iar Huawei, 12%. Concurentul direct OPPO are 7%.
Într-o lună se vând în lume peste 100 de milioane de smartphone-uri din toate mărcile dar, după un deceniu de creșteri, au apărut primele scăderi.
Sursa: CNN
Post a Comment