Orange România, liderul pieței de comunicații mobile, a anunțat astăzi că a realizat o cifră de afaceri în valoare de 270 milioane de euro, în creștere cu 11.1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creștere susținută, în principal, de evoluția pozitivă a utilizării datelor mobile, a vânzărilor de dispozitive mobile şi a serviciilor convergente. La 31 martie 2018, Orange România oferea servicii mobile, fixe și TV pentru 10.449.000 clienți (n.a contracte și SIM-uri valabile), în scădere cu peste 170.000 de utilizatori față de sfîrșitul anului trecut.
„Continuăm şi în primul trimestru din 2018 procesul accelerat de digitalizare, susţinut de creşterea consumului de date mobile şi de produse conectate, atât pentru mediul rezidenţial, cât şi pentru cel de business. Conectivitatea şi mobilitatea rămân elemente-cheie în alegerile clienţilor noştri, iar apetenţa tot mai mare a acestora pentru serviciile noastre fix-mobil şi soluţii digitale, ce oferă simplitate şi eficienţă, este susţinută de investiţiile în servicii noi şi în performanţa rețelei.”,
a declarat Liudmila Climoc, Chief Executive Officer în cadrul Orange România.
La finalul lunii martie, peste 3,3 milioane clienţi foloseau serviciile 4G, cu aproape 40% mai mulţi comparativ cu primul trimestru al anului 2017, reţeaua 4G acoperind 93,4% din populaţia ţării. Acelaşi trend ascendent este evident şi în ceea ce priveşte traficul de date mobile, care a crescut cu 85% comparativ cu T1 2017 şi în cel 4G, care a crescut de 3 ori.
Potrivit companiei, începând cu luna martie, clienţii Orange au acces la performanţele reţelei 4G+, cu viteze de până la 500Mbps, în 95 de orașe din România.
La finalul lunii martie, serviciul de televiziune prin cablu și satelit, Orange Home TV, număra 418.000 clienți, în creștere cu 22% comparativ cu T1 2017, iar serviciile fixe în bandă largă aveau peste 210.000 de abonați, în creștere cu 65%.
În primul trimestru al anului 2018, 95.000 de clienți au ales serviciile fix-mobil de la Orange, cu aproape 6 ori mai mult comparativ cu anul precedent. De asemenea, interesul utilizatorilor de a accesa conţinut video de pe orice dispozitiv se reflectă în numărul mediu lunar de utilizatori activi ai serviciului Orange TV Go, care a crescut cu 27% în T1 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017.
Primele trei luni ale anului au adus o creştere și pe segmentul serviciilor financiare prin intermediul telefonului mobil, datorită accesibilităţii şi rapidităţii tranzacțiilor. Astfel, numărul clienţilor care au ales serviciul Orange Money până la 31 martie 2018 pentru a achita facturi și pentru a efectua reîncărcări PrePay a ajuns la 94.000, în creștere cu 130% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Post a Comment