Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) intenţionează să extindă în perioada următoare utilizarea
Dosarului Electronic de Sănătate (DES)
şi la acei furnizori de servicii medicale care în prezent nu folosesc acest instrument informatic, precum şi să realizeze un proiect de informatizare a certificatelor de concediu medical şi a biletelor de trimitere, a anunțat marți Casa. În prezent, în DES (un proiect de 18,5 milioane de euro), sunt raportate datele pacienților numai de către medicii de familie și spitale.
"Pentru un alt proiect informatic, Open Source Healthcare Insurance Gateway for EESSI (OSHIG), care va permite trecerea de la schimbul de informaţii şi documente prin poştă la cel exclusiv electronic cu instituţiile omoloage CNAS din alte state UE, instituţia a obţinut deja finanţare europeană de aproape 1 milion euro.",
se arata in comunicatul CNAS.
VIDEO
Ce este Dosarul Electronic de Sănătate și cum poate fi accesat de către pacienți:
Dosarul electronic de sănătate conține informații medicale relevante privind starea de sănătate a pacientului, informații care au ca obiectiv sprijinirea medicului în activitatea sa de îngrijire a pacientului.
Sistemul a costat aproximativ 18,5 milioane de euro fara TVA (81.62% fonduri nerambursabile din FEDR, iar restul cofinanțare de la bugetul de stat) și fost implementat de firmele SC UTI Systems SA, având ca susținător NESS A.T. LTD și subcontractanți KAPSCH SRL și SC SYSCO SRL.
Mai multe informații despre proiect sunt
aici.
Eroare DES
Foto: Hotnews
Momentan, cine vrea sa acceseze acest sistem este atentionat cu mesajul
'Your connection is not secure'
, semn ca certificatul de securitate al site-ului nu este actualizat.
Contactati de HotNewo, oficialii CNAS au precizat ca 'acest anunt va disparea in cateva zile, cand vor fi actualizate certificatele de securitate ale serverelor'.
CNAS are pe site-ul propriu
o secțiune specială
în care explică modul în care pacienții și medicii pot folosi acest instrument informatic.
Iata două aspecte importante:
Cum se constituie Dosarul de Sănătate Electronic (DES) al unui pacient?
Dosarul de sănătate pentru un pacient se constituie la prima trimitere a unui document medical de către un medic în sistemul DES.
Practic, la transmiterea unui prim document medical, se verifică dacă pentru CNP-ul acelui pacient există deja generat un dosar de sănătate. Dacă nu există, se vor interoga bazele de date SIUI (Sistemul Informatic Unic Integrat) și SIPE (Sistemul Informatic Prescripția Electronică) pentru CNP-ul respectiv, se vor extrage date istorice iar datele din dosar vor fi consolidate pe baza acestor informații și a celor cuprinse în documentul medical transmis de medic.
Interogarea pentru date istorice se produce numai la crearea dosarului, urmând ca acesta să fie apoi alimentat cu date prin transmiterea de documente medicale.
Dosarul de sănătate se constituie și atunci când pacientul solicită matricea de securitate (pentru acces) de la medic iar medicul o generează, o imprimă și o înmânează pacientului.
Cum se autentifică pacientul în Portalul DES?
Pacientul are două posibilități de autentificare:
Cu card de sănătate
– această modalitate de autentificare este accesibilă pacienților care au în posesie cardul de sănătate și au acces la un cititor de carduri; pacientul va selecta opțiunea Autentificare cu card de sănătate, va introduce cardul de sănătate în cititor, iar apoi codul PIN aferent cardului.
Cu CNP sau CID și matrice de securitate
- această modalitate alternativă de autentificare se poate folosi doar după constituirea dosarului de sănătate de către un medic și înmânarea matricei de securitate către pacient. Se va introduce în portalul DES CNP-ul sau codul CID și se va acționa butonul. În pagina nou deschisă, se va introduce codul de 3 caractere de pe poziția cerută de portal din matricea de securitate, precum și parola personală aleasă la momentul înregistrării contului. La prima autentificare în portal a unui pacient, acesta va fi îndrumat să își definească o parolă.
Pentru mai multe detalii citiți secțiunea
Întrebări fecvente pacienți
de pe site-ul CNAS.
Post a Comment