iPhone 8 va veni cu modificări majore comparativ cu modelele anterioare. Cel puțin asta cred analiștii, iar zvonurile tind să le dea dreptate.
Este de așteptat ca cei de la Apple să schimbe conceptul de design ce cuprinde sticla și aluminiul. Conform unui site de specialitate din Coreea, cei de la Apple vor utiliza un panou OLED din plastic ce se va curba pe marginile noului iPhone 8. Același site afirmă că pe lângă modelul iPhone 8, vor mai fi introduse încă alte două modele, probabil iPhone 7s, dispozitive ce vor avea cel mai probabil modificări la nivel hardware, design-ul urmând a fi destul de apropiat de cel utilizat la iPhone 7.
Încă nu se știe dacă display-ul OLED din plastic va fi acoperit și cu un strat de sticlă. Evident, sticla dă un aspect mai premium, Apple utilizând Gorilla Glass, compania folosind sticla curbată atât la iPhone-urile actuale, cât și la Apple Watch, deci nu e destul de clar de ce ar fi optat pentru un display OLED de plastic.
Oricum ar fi, cea mai mare parte a display-urilor vor fi furnizate de către Samsung, compania sud-coreeană fiind cel mai mare producător din domeniu.
Alte informații indică faptul că iPhone 8 va avea și capacitatea de încărcare wireless, chiar dacă este destul de probabil ca un astfel de încărcător să fie vândut separat.
Noul flagship de la Apple va avea și un preț pe măsură, unul peste cele practicate până acum, urmând ca iPhone 7s să fie versiunea mai ieftină. Ce credeți? Ați fi dispuși să oferiți o sumă sensibil mai mare decât în mod obișnuit, pentru a intra în posesia noului smartphone?
Post a Comment