Posta vrea sa identifice salariatii vinovati pentru greva spontana declansata saptamana trecuta, pentru a-si recupera pagubele produse, a marti comunicat pentru HotNewo Posta Romana. Compania sustine ca Sindicatul Lucratorilor Postali din Romania (SLPR) nu si-a asumat, in mod formal, incetarea voluntara a lucrului si nu a prezentat managementului companiei decizia luata de membrii sai, aceea de a opri activitatea. Astfel, avand in vedere ca sindicatul reprezentativ nu a fost organizatorul protestului si nici nu si-a asumat prerogative privind reprezentarea salariatilor la protest, nu au existat dovezi pentru chemarea acestuia in judecata.
Conflictul de munca de la Posta s-a incheiat, dar pagubele raman si intrebarea este cine va plati pentru ele. Posta Romana a anuntat vineri, 28 octombrie, ca protestul salariatilor, aflat in afara cadrului legal, a afectat semnificativ activitatea operatorului national de servicii postale':
"Incetarea lucrului in oficiile postale se rasfrange asupra activitatii intregii companii si are urmari grave pe mai multe paliere, incepand cu scaderea drastica a incasarilor.
In doar cateva ore de protest, Posta a pierdut 4,5 milioane de lei.
De asemenea, trimiterile postale intarziate obliga compania la plata unor despagubiri si penalitati. Blocarea activitatii va duce la pierderea contractelor din care compania isi obtine veniturile atat de importante pentru mentinerea locurilor de munca",
se arata in comunicatul transmis vineri de Posta.
Daca protestul postasilor a fost ilegal, intrebarea este de ce Posta nu a cerut in instanta incetarea grevei, optiune pe care o are la dispozitie
potrivit Legii 62/2011 privind dialogul social, unde la articolul 198 se precizeaza:
"Daca angajatorul apreciaza ca greva a fost declarata sau se deruleaza cu nerespectarea legii, acesta se va putea adresa tribunalului în a carui circumscriptie se afla unitatea în care s-a declarat greva cu o cerere prin care se solicita instantei încetarea grevei".
HotNewo a solicitat conducerii Postei sa explice de ce nu solicitat instantei incetarea grevei si ce masuri a luat/va lua pentru recuperarea prejudiciilor produse de cele 3 zile de proteste ale salariatilor in toata tara.
Redam mai jos integral raspunsurile conducerii Postei:
"Potrivit Directiei Juridice si Reglementari din Posta Romana,
Sindicatul Lucratorilor Postali din Romania (SLPR) nu si-a asumat, in mod formal, incetarea voluntara a lucrului
si nu a prezentat managementului companiei decizia luata de membrii sai, aceea de a opri activitatea. Astfel,
avand in vedere ca sindicatul reprezentativ nu a fost organizatorul protestului si nici nu si-a asumat prerogative privind reprezentarea salariatilor la protest, nu au existat dovezi pentru chemarea in judecata
, care sa constate caracterul nelegal al grevei, in conditiile Legii nr.62/2011.
In aceste conditii, incetarea voluntara a lucrului de catre salariati, la nivel individual, fara asumarea de catre SLPR a conflictului colectiv de munca,
poate atrage masuri individuale impotriva fiecarui salariat care a incetat voluntar lucrul.
Potrivit contractului individual de munca, fiecare salariat are obligatia de a respecta programul de lucru si de a-si indeplini sarcinile de serviciu. In cazul incetarii lucrului cu titlu de greva/protest spontan, nerespectarea obligatiilor asumate prin contractul individual de munca reprezinta abatere disciplinara, astfel ca fiecare salariat poate fi supus procedurii de cercetare disciplinara. Mai mult, in cazul incetarii lucrului cu titlu de greva/protest spontan, poate fi antrenata raspunderea patrimoniala a fiecarui salariat care prin nerespectarea obligatiilor de serviciu au produs consecinte patrimoniale pentru angajator (CNPR).
Decizie recuperare ore nelucrate
Foto: Hotnews
Potrivit primelor evaluari ale Directiei Operatiuni si Relatii Comerciale,
pe parcursul protestelor, activitatea de distribuire si incasare s-a redus cu 25%. In acest context, s-a decis suplimentarea programului de lucru pentru procesarea si livrarea trimiterilor postale ramase in sistem ca urmare a actiunilor de protest.
Aceasta suplimentare a programului de lucru nu are implicatii de ordin financiar si se inscrie in cadrul masurilor de diminuare a consecintelor cu caracter patrimonial ale protestului.
(n.a vezi atasata decizia privind suplimentarea programului de lucru)
In paralel, sunt derulate actiuni de evaluare a prejudiciilor suferite ca urmare a nerespectarii obligatiilor asumate fata de partenerii contractuali. In momentul in care vor fi identificate pagubele si salariatii vinovati, se va proceda la recuperarea prejudiciilor in conformitate cu prevederile legislatiei muncii.
Directia Control analizeaza impreuna cu Directia Operationala orice prejudicii rezultate din contractele in vigoare dintre Posta Romana si partenerii contractuali, iar rezultatele acestor verificari vor fi valorificate in cadrul actiunilor individuale de antrenare a raspunderii patrimoniale.
Cat priveste contractul dintre Posta Romana si eMAG
, precizam ca acesta se deruleaza in conditii normale in cele peste 150 de subunitati din cadrul parteneriatului. In perioada protestului, reprezentantii eMAG impreuna cu cei ai CNPR au decis suspendarea temporara a optiunii de livrare prin posta, accesibila clientilor pe site-ul eMAG. Imediat ce a fost reluata activitatea, optiunea a fost deblocata, clientii avand posibilitatatea accesarii subunitatilor Postei Romane, ca punct de livrare".
HotNewo a solicitat un punct de vedere si lui Matei Bratianu, presedintele Sindicatului Lucratorilor Postali din Romania (SLPR), dar pana la publicarea acestui articol nu am primit nici un raspuns.
Post a Comment