​Aproape 3500 de controale au avut loc anul trecut pe piața serviciilor de comunicații electronice, servicii poștale și a echipamentelor radio, fiind aplicate 512 avertismente și 200 de amenzi în valoare de peste 3.62 milioane de lei, a anunțat marți Arbitrul telecom (ANCOM). 37 de amenzi în valoare de peste 2,59 milioane de lei au fost aplicate furnizorilor de telefonie pentru neîndeplinirea obligațiilor de acoperire asumate prin licențe, încălcarea obligațiilor privind încheierea contractelor cu utilizatorii finali, desfășurarea procesului de portare sau încălcarea altor obligații.

Cristin Popa, director executiv ANCOM

Foto: Arhiva personala

„Activitatea de monitorizare și control a comunicațiilor electronice, poștale, echipamentelor radio și compatibilității electromagnetice a fost cu atât mai meticuloasă în 2020 cu cât această perioadă a fost una total atipică, plină de noi provocări și situații limită. Astfel, am derulat anul trecut 3.481 de controale, neregulile existente fiind sancționate cu amenzi în cuantum de 3.628.400 de lei. Tot anul trecut am desfăşurat și cea de-a doua campanie de verificare a acoperirii cu semnal de voce mobilă, iar rezultatele măsurătorilor au fost puse la dispoziția publicului larg prin intermediul platformei aisemnalo”,

a declarat Cristin Popa, Directorul Direcției Executive Monitorizare și Control din cadrul ANCOM.

Ca urmare a acestor controale, ANCOM a transmis 170 notificări și a aplicat 512 de avertismente şi 200 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 3.628.400 de lei. Suma constituie venit la bugetul de stat.

Piața comunicațiilor electronice

Pe piaţa de comunicaţii electronice, în anul 2020, ANCOM a efectuat 1.996 de acțiuni de control, contravenienții primind 170 de notificări, 209 avertismente și 99 amenzi contravenționale, în cuantum de 3.184.300 de lei.

37 de amenzi contravenționale în cuantum total de 2.592.400 de lei au fost aplicate de ANCOM furnizorilor de servicii de telefonie

pentru neîndeplinirea obligațiilor de acoperire asumate prin licențe, încălcarea obligațiilor privind încheierea contractelor cu utilizatorii finali, desfășurarea procesului de portare sau încălcarea altor obligații.

Totodată, în anul 2020, ANCOM a finalizat o noua campanie de măsurare a acoperirii naționale cu servicii de voce a zonelor locuite de cel puțin 98% din populația României de către operatorii

Orange, Vodafone, Telekom şi RCS&RDS

, care aveau această obligaţie prevăzută în licențele de utilizare a spectrului radio obținute în urma licitaţiei din 2012. Acoperirea cu semnal de voce mobilă a fost măsurată în 13.398 de localități, fiind totodată măsurați aproape 250.000 de km pe drumurile naționale, județene, orășenești și comunale.

6 amenzi contravenționale în cuantum total de

60.000 lei

au fost aplicate de ANCOM

furnizorilor de servicii de acces la internet

,

cea mai mare dintre ele, în cuantum de 15.000 lei fiind aplicată pentru facturarea și furnizarea de servicii fără a avea un contract valabil încheiat.

"Amenda cea mai mare, de 15.000 lei, a fost dată pentru furnizarea si facturarea de servicii de comunicatii electronice fara incheierea unui contract in conformitate cu prevederile legale. Mai exact, RCS&RDS, în urma preluării abonaților societății Expertnet, a furnizat și facturat servicii de comunicații electronice fără încheierea unui contract în conformitate cu prevederile legale.",

a declarat pentru HotNewo Cristin Popa.

18 amenzi contravenționale în valoare totală de 252.000 de lei au fost aplicate de ANCOM și

furnizorilor de servicii de televiziune și radiodifuziune sonoră (RTV).

Principalele sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea datelor tehnice, a parametrilor ori a condițiilor cuprinse în autorizațiile tehnice.

Furnizorii de rețele de tip CATV

au fost sancționați cu 37 de amenzi contravenționale în valoare totală de

267.900 de lei

pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în Autorizația Generală.

O amendă în cuantum de 12.000 de lei a fost aplicată unui operator de radiocomunicații pentru utilizarea unei frecvențe fără a deține licență.

Piața echipamentelor radio și compatibilitate electromagnetică

Pe piața echipamentelor radio și compatibilității electromagnetice, ANCOM a efectuat 947 de controale, în urma cărora au fost aplicate 208 de avertismente și 65 de amenzi contravenționale în valoare totală de 307.500 de lei. Cea mai mare amendă a fost în valoare de 35.000 de lei și a fost aplicată pentru publicitate în scopul comercializării a echipamentelor de tip jammer.

În ceea ce privește compatibilitatea electromagnetică, cea mai mare amendă în valoare de 2.500 de lei a fost aplicată pentru lipsa marcajului CE și a manualului de utilizare în limba română.

Piața serviciilor poştale

ANCOM a efectuat în anul 2020 un număr de 538 de acțiuni de control, fiind aplicate 95 de avertismente și 36 de amenzi contravenționale, în cuantum de

136.600 de lei,

fiind frecvent constatată nerespectarea obligațiilor impuse prin regimul de autorizare generală.

Din totalul controalelor, 21 de controale au vizat Compania Națională Poșta Română (CNPR) în calitatea sa de furnizor de serviciu universal, în urma acestora fiind aplicate 3 avertismente, precum și 3 amenzi în cuantum total de 50.000 de lei.

Cea mai mare amendă aplicată pe piața serviciilor poștale, în cuantum de 35.000 de lei, a fost aplicată Companiei Naționale Poșta Română

, pentru nerespectarea condițiilor minime de calitate pentru trimiterile de corespondență internă din sfera serviciului universal.

În cazul celorlalți furnizori de servicii poștale, principalele nereguli au constat în furnizarea serviciilor poștale nenotificate, nerespectarea modalităților de predare a trimiterilor poștale către destinatari, lipsa sau nerespectarea conținutului avizului poștal.

Adina Popa, Author

Post a Comment