Telekom Romania s-a clasat pe primul loc in cadrul unei licitatii organizate de arbitrul telecom (ANCOM) pentru achizitia de licente Microsoft, au declarat pentru HotNewo oficialii Telekom. Problema este cine va semna acest contract in valoare de peste 1,3 milioane euro, in conditiile in care Adrian Dita, noul presedinte al ANCOM, dar fost director al Telekom, si-a delegat atributiile in astfel de cazuri pentru a evita conflictul de interese. La randul sau, Ciprian Bolos, directorul executiv de dezvoltare, si responsabil de zona IT, a fost anterior membru in CA-ul Telekom. Arbitrul telecom s-ar fi adresat astfel Agentiei Nationale de Integritate (ANI), sustin mai multe surse din piata telecom.

NOTA:

Autoritatea are nevoie urgenta de reinnoirea licentelor Microsoft, in conditiile in care peste 98% din aplicatiile sale sunt dezvoltate pe aceasta tehnologie, iar

contractul anterior de inchiriere expira pe 31 iulie.

Autoritatea nationala de reglementare in comunicatii (ANCOM), care reglementeaza piata de aproape patru miliarde euro a comunicatiilor electronice, a lansat in luna mai din acest an o licitatie deschisa pentru reinnoirea licentelor Microsoft, in conditiile in care contractul anterior de inchiriere expira in data de 31 iulie 2017:

"

In prezent, infrastructura IT a ANCOM este alcatuita, in mare, din cca 800 sisteme de calcul, peste 100 de servere virtuale si peste 80 de aplicatii specifice

dezvoltate cu resurse interne si / sau externe si diverse alte aplicatii comerciale furnizate de terti producatori - Adobe Systems Incorporated, Corel Corporation, Abbyy, Dameware Development, McAfee Inc., CA Technologies, ATDI, Rohde & Schwarz, etc.

Aceste aplicatii se bazeaza in proportie de peste 98%, pe produse si tehnologii Microsoft

(sisteme de operare de tip desktop si server, SQL server, Lync 2013 sever, Office - Word, Excel, PowerPoint, Publisher, Access, Project, Visio,  Visual Studio precum si alte utilitare). In plus ANCOM detine alte numeroase aplicatii proprietare ale echipamentelor de monitorizare spectru de frecvente utilizate in cadrul institutiei (cu driverele specifice sistemelor de operare Microsoft Windows).

In prezent, pentru asigurarea legalitatii utilizarii acestor produse

autoritatea contractanta detine

un contract de inchiriere de tip Enterprise Agreement Subscription ce expira la data de 31.07.2017.

"

,

se arata in Caietul de Sarcini al licitatiei (vezi documentul atasat).

Telekom Romania este aproape de a castiga contractul cu ANCOM/Ce probleme au aparut

Licitatia a fost lansata in data de 5 mai 2017, in timpul mandatului fostului presedinte al ANCOM, Catalin Marinescu.

Datele din SEAP arata ca licitatia este inca in desfasurare si arbitrul telecom a primit trei oferte din partea urmatoarelor firme:

1. Asseco SEE

2. Orange Romania cu subcontractant Gecad Net

3. Telekom Romania cu subcontractant Net Brinel

Surse apropiate procedurii de licitatie au precizat pentru HotNewo ca ANCOM a stabilit deja ca Telekom are cea mai buna oferta,

lucru care a starnit agitatie insa

in cadrul departamentului juridic al autoritatii. De ce?

Pentru ca de la lansarea licitatiei si pana in prezent,

la ANCOM s-a schimbat conducerea, principalii doi oameni care ar trebui sa semneze acest contract au lucrat anterior in Telekom Romania.

Noul presedinte numit de guvernarea PSD-ALDE la conducerea ANCOM este

Adrian Dita,

care

anterior a fost director de afaceri publice in cadrul Telekom Romania.

Urmatorul director care ar trebui sa semneze un astfel de contract este

Ciprian Bolos,

fost vicepresedinte al PSD Diaspora si PSD Sector 5

, care detine in prezent functia de director al Directiei Executive Dezvoltare din ANCOM, directie care are in subordine Directia IT.

Inainte de a veni in ANCOM,

Ciprian Bolos a ocupat functia de membru in Consiliul de Administratie al Telekom Romania

si pe cea de director de strategie in Posta Romana, o alta companie reglementata de ANCOM. La Telekom a renuntat, iar de la Posta a fost detasat pentru a ocupa noua functie executiva creata in cadrul ANCOM.

Cand se lanseaza o licitatie publica in SEAP, autoritatea contractanta trebuie sa publice o lista cu persoanele din management care vor semna atribuirea acelui contract. Orice firma care vrea sa depuna o oferta in cadrul acelei licitatii trebuie sa verifice daca nu se afla in vreun conflict de interese cu acele persoane ale autoritatii contractante si sa semneze o declaratie in acest sens. In cazul acesta lista publicata de ANCOM cu persoanele din conducere la momnetul licitatiei a fost una, iar acum, aproape de atribuirea contractului, lista este alta.

"

A inceput agitatia la juridic in ANCOM

pe motiv ca nu s-ar putea incheia contract cu Telekom deoarece Dita si Bolos, cei de pe linia de management peste IT, ar fi in conflict de interese. Cei de la Telekom spun ca din punct de vedere legal nu sunt in conflict de interese, pentru ca in lista persoanelor din managamentul ANCOM la momentul in care s-a lansat licitatia nu era Dita. Cei din Telekom au zis ca daca li se respinge oferta pe acest motiv vor face scandal pentru ca nu li se pare normal. In aceste conditii ANCOM a facut o solicitare catre ANI si asteapta parerea acestora pe aceasta speta.",

a precizat pentru HotNewo o sursa apropiata procedurii de licitatie.

Faptul ca ANCOM a sesizat Agentia Nationala de Integritate (ANI) pe aceasta speta

a fost confirmat de inca o sursa din piata telecom.

UPDATE  Intrebati cum comenteaza aceste aspecte, reprezentantii ANCOM au precizat, intr-un comunicat remis HotNewo:

"

În cadrul ANCOM nu există problema pe care o semnalați în cadrul articolului, în primul rând pentru că procedura de atribuire la care faceţi referire se află încă în derulare și în al doilea rând pentru că ANCOM poate încheia în deplină legalitate contracte cu oricare dintre companiile participante la licitație.

Procedura de atribuire pentru achiziția de licențe Microsoft nu a fost încă finalizată, fiind în faza solicitării și evaluării documentelor justificative actualizate prin care să se demonstreze îndeplinirea cerințelor de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în Documentul Unic de Achiziții European. Aceste demersuri se realizează de către comisia constituită în acest scop, conform prevederilor legale în vigoare. Acesta este motivul pentru care nu s-a comunicat încă participanților rezultatul procedurii și nu există nici un motiv pentru ca achiziția să nu se poată încheia în timp util pentru ca activitatea ANCOM să continue să se deruleze în parametri normali.

Pentru a asigura îndeplinirea tuturor condițiilor privind legalitatea, nu doar pentru această procedură, ci pentru toate procedurile de achiziții publice desfășurate, ANCOM a adresat o solicitare Agenției Naționale de Integritate. În urma acestui demers, reiterăm faptul că nu există niciun conflict de interese, în cadrul acestei proceduri de achiziții sau în general.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei".

Telekom Romania confirma ca s-a clasat pe primul loc:

Conform noii legi a achizitiilor, ANCOM ne-a solicitat documentele de eligibilitate care sa valideze indeplinrea tuturor cerintelor legale

Contactati de HotNewo in legatura cu aceasta licitatie, reprezentantii grupului de firme Telekom Romania au precizat:

"In urma licitatiei electronice, Telekom Romania Communications s-a clasat pe primul loc. Conform noii legi a achizitiilor, ANCOM ne-a solicitat documentele de eligibilitate care sa valideze indeplinrea tuturor cerintelor legale. In 04.07 am primit aceasta solicitare de la ANCOM prin care ni se solicitau documentele de eligibilitate pana pe 10.07. Urmeaza etapa de evaluare din partea ANCOM.",

au precizat joi, 6 iulie, pentru HotNewo oficialii Telekom.

Adrian Dita a imputernicit alti directori sa semneze, in numele sau, tot ce tine de grupul Telekom, mai putin deciziile normative, pentru a evita conflictul de interese/Telekom detine aproximativ 30% din piata locala de comunicatii

HotNewo a scris luna trecuta ca

Adrian Dita, noul presedinte al ANCOM

, arbitrul pietei de aproape patru miliarde de euro a telecomunicatiilor,

a semnat doua decizii prin care imputerniceste (fara a-i nominaliza) alti directori sa semneze, in numele sau, toate documentele, mai putin deciziile normative, aferente Telekom Romania,  grup ce detine aproape 30% din piata locala de comunicatii.

Adrian Dita, fost angajat in Telekom,

a incercat sa evite un posibil conflict de interese. In timp ce ANCOM sustine ca Dita nu s-ar afla in imposibilitatea exercitarii directe a atributiilor pentru ca nu si-a delegat activitatea principala de a emite decizii normative, surse avizate din aceeasi autoritate spun ca deciziile cu caracter normativ general sunt rare si ca acesta nu va putea semna mii de documente pe an ce au ca adresant firme din Telekom.

Pentru detalii citeste:

DOCUMENTE Noul sef al arbitrului telecom a imputernicit alti directori sa semneze, in numele sau, tot ce tine de grupul Telekom, mai putin deciziile normative, pentru a evita conflictul de interese/Telekom detine aproximativ 30% din piata locala de comunicatii

Conducerea ANCOM a precizat anterior pentru HotNewo ca Bolos nu redacteaza acte si nu participa la decizii care vizeaza Telekom si Posta, pentru a evita un posibil conflict de interese:

"Ciprian Bolos s-a alaturat echipei ANCOM incepand cu data de 9 iunie, acesta fiind detasat in pozitia de director al Directiei Executive Dezvoltare a ANCOM. In exercitarea atributiilor sale de serviciu, acesta nu redacteaza  acte si nu participa la decizii prin care se poate obtine, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru Telekom sau CN Posta Romana, deci nu se afla intr-o situatie de conflict de interese

.

",

a declarat luna trecuta pentru HotNewo conducerea ANCOM.

Pentru detalii citeste:

DOCUMENTE Concedieri soc la ANCOM: Adrian Dita, nou sef al arbitrului telecom, a semnat preavize de concediere in aceeasi zi in care a decis restructurarea autoritatii/Ciprian Bolos, fost vicepresedinte al PSD Diaspora, a fost numit director executiv

Adina Popa, Author

Post a Comment