Viteza medie de download la internetul fix a fost de 134,03 Mbps în primul semestru din acest  an, în creștere cu 14% față de semestrul doi din 2017, în timp ce viteza medie de upload a crescut cu 3% până la 96,42 Mbps în aceeași perioadă de referință, potrivit unui număr de 142.453 de teste valide făcute de români pe

Netograo

, aplicația oficială de testare a vitezelor de internet, a precizat marți Florin Dragomir, directorul tehnic al arbitrului telecom (ANCOM).

Oficialul ANCOM a prezentat marți cifre în premieră despre evoluția internetului în România,

în cadrul evenimentului operatorilor de rețele de comunicații RONOG.

Potrivit acestuia,

pe segmentul de internet mobil în primul semestru din acest an

au fost efectuate 29.167 de teste valide (în creștere cu 53,04% față de semestrul II din 2017), iar analiza acestor teste a arătat că:

-

viteza medie de download a fost de 24,11 Mbps

(în creștere cu 16% față de semestrul II din 2017)

-

viteza medie de upload a fost de 11,51 Mbps

(în creștere cu 21% față de semestrul II 2017).

VIDEO

Cât de relevante sunt statisticile Netograf? Cum explică oficialul ANCOM faptul că Orange a ajuns lider peste DIGI la internetul fix în testele din 2017

"În cazul RCS&RDS, o explicație este faptul că există o rețea cu acoperire mult mai mare, națională, și la fel de bine o parte din teste pot fi făcute în mediul rural sau în medii unde acoperirea rețelei RCS&RDS nu se face cu aceeași tehnologie și infrastructură de cel mai ridicat nivel. RCS&RDS acoperă anumite zone cu infrastructură inferioară și atunci testele din acele zone ies la alt nivel și per total media pe furnizor este dată de rezultatele afișate.

Nu cred că e în favoarea utilizatorilor să oprim posibilitatea de testare a unor utilizatori, pentru că principalul scop este ca utilizatorul să poată testa, să poată vedea ce obține el, iar statisticile să arate ce se obține la nivel general în alte rețele ținând cont de numărul de teste. Orice utilizator poate vedea aceste cifre în Netograf.", a

declarat marți Florin Dragomir, Head of technical regulation în cadrul ANCOM.

Topul vitezelor de internet fix in 2017

Foto: ANCOM

Orange, liderul pieței de comunicații mobile, s-a clasat anul trecut pe primul loc în topul furnizorilor cu cele mai mari viteze medii de internet fix, depășind RCS&RDS, cel mai mare operator de comunicații fixe, potrivit statisticilor Netograf, aplicația oficială unde utilizatorii pot testa și evalua performanța furnizorilor de internet. Contactați de HotNewo, oficialii RCS&RDS au precizat că "în cazul unui număr mic de teste nu putem vorbi de o relevanță statistică a acestor teste, acestea putând fi influențate (în cazul rețelei Digi vorbim de zeci de mii de teste efectuate în 2017, în rețeaua de internet fix, față de câteva sute sau mii în cazul altor rețele".

ANCOM a publicat doar vitezele furnizorilor, fără să comunice un factor esențial: numărul de teste. Acesta poate fi văzut însă în aplicație și arată o diferență uriașă:

838 de teste pe fir la Orange, față de peste 52.000 de teste la RCS&RDS.

Pentru detalii citește:

Orange a depășit RCS&RDS la viteza medie a internetului fix în 2017, conform aplicației oficiale de măsurat calitatea serviciilor de internet / RCS&RDS: În cazul unui număr mic de teste nu putem vorbi de o relevanță statistică

Adina Popa, Author

Post a Comment