Majoritatea flagship-urilor cu Android oferă deja la versiunea de bază 32GB spațiu de stocare, în timp ce Apple s-a încăpățânat până acum să rămână la 16GB. Odată cu iPhone 7, lucrurile se vor schimba din ce se aude.
Kevin Wang de la IHS Technology afirmă că pe baza informațiilor pe care le are, Apple va renunța în sfârșit la opțiunea de 16GB spațiu de stocare pentru modelul iPhone 7, acesta urmând să dețină 32GB spațiu. Tot el afirmă că Apple va oferi același RAM de 2GB pentru iPhone 7, dar nu este clar dacă toate modelele vor avea același RAM. Ming Chi-Kuo de la KGI Securities a afirmat în trecut că modelul mai mare, iPhone 7 Plus/Pro va avea 3GB RAM pentru a completa mai bine cerințele unui sistem dual-camera despre care se tot aud zvonuri că va fi instalat pe modelul mai scump.
Apple a primit destule critici pentru cei 16GB spațiu de stocare pe modelul de bază, necesitățile de astăzi ale consumatorilor fiind mult mai ridicate în materie de spațiu de stocare. Anul trecut, Apple a oferit pentru modelele iPhone 6s ca și spațiu de stocare versiuni cu 16GB, 64GB și 128GB, sărind peste o versiune cu 32GB. O teorie prinvind această alegere ar fi faptul că Apple spera ca mai mulți consumatori să cumpere modelul cu 64GB, model ce era cu 100 dolari mai scump decât cel cu 16GB spațiu de stocare.
Ca și noutăți la noul iPhone 7 se spune că se implementa un sistem dual-camera și înlocuirea mufei jack de 3.4mm cu un Smart Connector, dar din ce s-a aflat până acum, aceste două caracteristici vor fi disponibile doar pe versiunea iPhone 7 Plus.
Post a Comment